Parohia Sudiți „Nașterea Maicii Domnului”

I. ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR
A. ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE.[TOPONIMIE, PREZENTAREA GENERALĂ A LOCALITĂŢII/CARTIERULUI2 D.P.D.V GEOGRAFIC, ISTORICO-DEMOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL, ECONOMIC]. Parohia Sudiți este situată în satul Merii Petchii, comuna Nuci, în partea de Nord-Est a județului Ilfov. Înainte, satul, din care face parte parohia nu avea alcătuirea administrativă actuală, era o comună de sine stătătoare având în componență satele Merii Petchii și Sudiți. Despre comunitatea din satul Sudiți nu se găsesc foarte multe amănunte. Denumirea de „Sudiţi nu vine de la faptul că se află în sud, ci de la faptul că, pe vremuri, aici s-au stabilit locuitori din Ardeal”1, din zona Turdei. Chiar și în ziua de astăzi se mai cunosc ulițele „turdenilor”, „zorcanilor”, „gherghicenilor”, „motocilor”, și „pescarilor”. În cartea Monografia Domeniului Gherghița a Domeniilor Coroanei este atestat faptul că „Merii Petchii cu cătunul Sudiți aveau o școală și două biserici” cu 2.412 suflete.2 Ocupaţiile principale ale locuitorilor acestei zone au fost întotdeauna agricultura şi creşterea animalelor. Satul este mult îmbătrânit, iar pe raza parohiei mai sunt doar aproximativ 490 de oameni.
B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. Istoria zidirii ei. În satul „Sudiți” a existat o biserică din lemn, de mici dimensiuni, însă pe locul respectiv a fost construită școala satului. În pisania bisericii de azi apare scris: „În anul 1874 a fost terminată construirea noii biserici din cărămidă pe temelie de piatră. Domeniul Coroanei contribuind cu o parte din materiale, biserica având hramul Nașterea Maicii Domnului. A fost restaurată în anul 1929. În anul 1992 a fost terminată construirea unei noi clopotnițe. Odată cu trecerea timpului era necesară o nouă reparație a bisericii. În anii 1993 – 2002, cu ajutorul enoriașilor, au fost refăcute: învelitoarea metalică, gardul împrejmuitor, reparații interioare și exterioare, stropul cu praf de marmură la exterior, terminând cu refacerea picturii în ulei. Cu voia bunului Dumnezeu, biserica Parohiei Sudiți a fost resfințită de Prea Sfințitul Sebastian Ilfoveanul la 2 noiembrie 2002.” . Din însemnările părintelui paroh Anghel Gănțoiu (1880 – 1900) este specificată o altă perioadă pentru construirea bisericii și anume, anii 1868 – 1877 cu ajutorul credincioșilor din sat, iar în anul 1896 a fost reparată cu ajutorul Administrației Domeniului Coroanei. Această informație găsită în însemnările preotului Anghel sunt mai credibile, deoarece Administrația Domeniului Coroanei a fost înființata abia în anul 1884. Atunci s-a realizat refacerea acoperișului cu căpriori, s-a vopsit în ulei, s-a modificat forma geamurilor, s-a tencuit și pictat bolta din naos. Se pare că lucrările au fost supravegheate de către Ion Kalinderu(1840-1913)3 și mareșalul Constantin Prezan(1861-1943)4, iar Ion Kalinderu a dăruit bisericii mai multe daruri, printre care și veșminte. Părintele Nicolae Ionescu în însemnările sale din anul 1908 spune „Biserica filială se prezinta în condiții excelente, putând fi o catedrală a bisericilor din împrejurimi.”5 S-au mai realizat mici reparații in anul 1929 și în anul 1977, după cutremr. În anul 1936, cu bani primiți de la Prefectura Județului Ilfov, s-au făcut împrejmuiri în jurul bisericii și a casei parohiale. Între anii 1984 -1992 a fost construită o nouă clopotniță din cărămidă cu ajutorul credincioșilor. Între anii 1993 și 2002, prin strădania preotului paroh Ionică Ion și a credincioșilor, s-au efectuat ample lucrări de reparații a bisericii, la pereți interiori și exteriori, dar și la acoperiș. Lucrările s-au încheiat în 2002 odată cu pictarea în ulei. În prezent se fac demersuri pentru obținerea actelor de proprietate asupra curții bisericii, terenului casei parohiale și cimitirului precum și pentru constuirea unei noi case parohiale. Parohia Sudiți mai realizează demersuri și pentru retrocedarea a 5,37 ha teren agricol confiscat de către regimul comunist. Arhitectura. Biserica este contruită în formă de cruce, cu două turle; una situată în dreptul naosului, iar a doua în dreptul tindei. Biserica are o lungime de 23, lățimea de 11 m și 15 m la strane. Este construită din cărămidă pe temelie de piatră de râu, pardoseala din plăci de piatră, acoperiș de tablă și tâmplărie de lemn. Catapeteasma este realizată din lemn de tei și stejar. Pictura. Pictura veche a Bisericii nu se mai cunoaște, nici chiar pisania ei; prima intervenție asupra picturii a avut loc în anul 1895, la bolta din naosul bisericii; mai târziu în anul 1955 întreaga pictură s-a pierdut, fiind „zugrăvită” de către un pictor neautorizat. După ample lucrări de reparații la exteriorul și interiorul clădirii, a fost pictată în ulei de către Nicolae Mihai cu ajutorul credincioșilor din parohie, în anul 2002. Obiecte vechi de cult. Manuscrise și cărti vechi. Biserica nu deține obiecte de valoare, însă se află în altarul bisericii Sfinte Evanghelii, Mineie, din sec. XIX-lea. Șirul preoților parohi. Dintre preoții care au slujit la Biserica Sudiți amintim pe: părintele Atanasie, care a slujit până în anul 1880; părintele Anghel Gănțoiu (1880 - 1900); părintele Nicolae Ionescu (1900 – 1924); părintele Vasile Ionescu (1924 – 1942)6; părintele Gheorghe Gherghiceanu (1942 – 1956); părintele Nicolae Milea (1956 – 1980); părintele Rizea Tudor (1981 – 1991); părintele Ionică Ion (1992 – decembrie 2012); părintele Ștefan Dan – Marian din aprilie 2013 până în prezent.
C. CIMITIRUL. Primul cimitir al Bisericii Sudiți se găsea alături de vechea biserică din lemn, loc pe care astăzi se află Școala Primară. Mai târziu, probabil odată cu construirea noii bisericii, cimitirul parohial se înființează la aproximativ 400 m distanță de sfântul locaș. În anul 1931 cimitirul mai este extins cu 25 arii. O altă extindere s-a realizat în anul 1984. În prezent cimitirul are o suprafață de 8.791 m2. La sfârșitul anului 2014 și începutul anului 2015 s-a realizat un plan de sistematizare și un registru de evidență a locurilor de veci.
D. ACTIVITĂȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT. Activitate culturală. În jurul anilor 1933 preoții din Parohia Sudiți luau parte la cercurile pastorale din zonă. După un Proces-Verbal al „Cercului Pastoral Nuci Netezești” aflăm că întâlnirile se țineau în fiecare lună după o tematică bine stabilită. Până în anul 1945 preoții au predat copiilor religia în școală după programa aprobată de Mitropolie.
Activitate filantropică. În pedioada de până la venirea regimului comunist, Biserica Sudiți desfășura activitate filantropică cu ajutorul credincioșilor din sat, atât pentru săracii și bolnavii din parohie, dar și copiii necăjiți din alte zone ale țării. Prin însemnările din anul 1936 aflăm că zece copii aduși prin leagănul Sf. Ecaterina din com. Nedelea, Jud. Prahova, au fost aduși din Basarabia și dați în grija unor enoriași pătrunși de mila creștină.
E. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI. Grupul de copii al parohiei a participat la Conscursul Național de proiecte duhovnicești la care a obținut locul al II-lea la faza pe Protoierie (anii 2013, 2014). Copiii participanți la concursul mai sus menționat au primit cadou o excursie la munte (Mănastirea Sinaia, Castelul Peleș, etc.). În perioada Sfintelor Paști s-au împărțit pachete cu alimente familiilor defavorizate și văduvelor lipsete de ajutor (60 pachete – anul 2013). În perioada 1 decembrie 2014 – 18 decembrie 2014 o acțiune social-filantropică pentru Centrul de plasament Periș unde au fost ajutați alături de alte parohii 75 de copii și pentru Centrul de Îngrijire a Persoanelor vârstnice de la Ciolpani, unde au fost ajutate 55 de persoane.
F. DATE DE CONTACT
Hram. „Nașterea Macii Domnului” Adresa. Str, Crinilor, Nr. 70, Sat Merii Petchii, Com. Nuci, Jud. Ilfov, cod poștat 077142, Tel. 07644906644, e-mail: contact@parohiasuditi.ro , website: www.parohiasuditi.ro
BIBLIOGRAFIE: Gabriel I. NĂSTASE, Dragoş – Ionuţ G. NĂSTASE, Personalităţi ale Armatei române: MAREŞALUL CONSTANTIN PREZAN”, Revista Studii și comunicări / DIS, vol. IV, 2011; Narcisa Maria MITU, „Aspecte din viața și activitatea lui Ion Kalinderu” Revista Oltenia, Seria a IV-a, nr. 2, 2014; Ghe. MANOLESCU, Ghe. CODRESCU, Monografia Domeniului Gherghița din judeșul Prahova, București, Biblioteca Populară a Administrației Domeniului Coroanei, Tipografia Gutenberg, 1906; Liliana NICOLAE, „Localități intrate în legendă„ Dilema Veche, 4 iulie 2012, http://dilemaveche.ro/sectiune/singular-plural/articol/localita-i-intrate-legenda, 11 iunie 2015.
Suna acum
Locatie