I. ARHIEPISCOPIA BUCUREȘTILOR
A. Istoricul comunității parohiale
Parohia Moara Săracă – Protopopia Ilfov-Nord
Comuna Moara Vlăsiei, Județul Ilfov.
Moara Vlăsiei (în trecut, Căciulați) este o comună în județul Ilfov, Muntenia, România. Cuprinde satele Căciulați și Moara Vlăsiei (reședință de comună).
Așezare
Comuna se află în nordul județului, pe malul drept al râului Cociovaliștea. Este traversată de autostrada București–Ploiești, pe care se construiește o ieșire care să o deservească. Ieșirea de pe autostradă va duce în șoseaua județeană DJ101, care traversează comuna, legând-o spre est de Grădiștea și mai departe în județul Ialomița de Fierbinți-Târg, Dridu și Jilavele (unde se termină în DN1D); și spre vest de Balotești (unde se intersectează cu DN1), Corbeanca și Buftea (unde se termină în DN1A). În estul comunei, în zona limitei cu comuna Grădiștea, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ101C, care duce către nord la Gruiu și Ciolpani (unde se termină în DN1).
Prin comuna Moara Vlăsiei trece calea ferată București–Urziceni, pe care este deservită de stațiile Căciulați și Moara Vlăsiei.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Moara Vlăsiei se ridică la 6.307 locuitori. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,02%). Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Căciulați, făcea parte din plasa Snagov a județului Ilfov și era formată din satele Căciulați, Canela, Moara Săracă (fostul nume al satului Moara Vlăsiei), Pășcani și Pârlita, având în total 2058 de locuitori și 490 de case. În comună funcționau două mori de apă, o mașină de treierat cu aburi, două școli mixte și cinci biserici.
În 1950, comuna Căciulați a devenit reședința raionului Căciulați din regiunea București, statut pe care l-a avut până în 1960, când raionul a fost desființat, și comuna a fost inclusă în raionul Răcari al aceleiași regiuni. În 1968, a devenit parte a nou-reînființatului județ Ilfov; cu această ocazie, satele Canela, Moara Săracă și Pășcani au fost comasate într-un singur sat, denumit Moara Vlăsiei, și devenit reședința comunei, care a și luat numele acestuia. O nouă reorganizare administrativă a zonei, în 1981, a dus la plasarea comunei în Sectorul Agricol Ilfov, subordonat municipiului București, sector devenit în 1998 județul Ilfov.
B. Istoricul bisericii parohiale
Actuala biserică a Parohiei Moara Săracă din comuna Moara Vlăsiei, județul Ilfov, a fost construită pe locul unei alte biserici, mai vechi. Aceasta, de mici dimensiuni, din cărămidă, de formă dreptunghiulară, ajunsese a se dărâma, fiind chiar un pericol pentru credincioși. Biserica este așezată pe un mic deal, pe malul de nord al apei Cociovaliștea, care curge paralel cu satul, spre Răsărit.
Biserica nouă a fost înălțată la îndemnul mitropolitului Ghenadie Petrescu, care în acea perioadă se retrăsese la Mânăstirea Căldărușani, ca stareț.
O întâmplare fericită a făcut ca un fiu al satului – Gheorghe Grigore – să dispună în acea perioadă de o mare sumă de bani. Îndemnat stăruitor de mitropolit precum și de alți doi prieteni – directorul școlii, Iancu Crețeanu și brigadierul silvic Niculae Boițeanu – acesta s-a hotărât în cele din urmă să doneze pentru construcția bisericii suma de 22 de mii lei, aproape jumătate din costul construcției.
Biserica este construită din cărămidă făcută de localnici din pământ luat de pe malul apei, cărămidă arsă foarte bine în cuptoare, pe loc, cu lemne din pădurea de pe deal, lemne date de brigadierul silvic Nicolae Boițeanu.
Transportul materialelor (cărămidă, nisip, var, lemne, cherestea ș.a.) precum și munca de salahor au fost efectuate fără plată de către locuitorii satului. Biserica a fost construită în antrepriză de arhitectul Ioan Manolescu din București. Sculptura catapetesmei și a mobilierului au fost executate de sculptorul Petre Georgescu din București. Pictura în stil bizantin, în ulei, a fost executată de pictorul Arthur Georgescu din Ploiești, pe care mitropolitul îl îndemnase: ”Să faceți niște sfinți cât mine de mari, să nu faceți păpuși!”
Sfințirea s-a făcut la 28 decembrie 1908 de un sobor de preoți în frunte cu fostul mitropolit Ghenadie Petrescu, paroh fiind preotul Petre Anton Popescu (1902-1909). Biserica este construită în formă de cruce, după indicațiile precise date de Mitropolitul Ghenadie Petrescu, care venea deseori pe teren, supraveghind personal lucrările. Are o suprafață de aprox. 170 mp, altarul fiind cu trei trepte mai sus decât naosul și pronaosul. În pereți sunt încastrate 13 ferestre mari. Are trei turle: două mici în față și una mare – Pantocratorul, deasupra naosului.
În interior există amvon pentru cor, iar în sfântul altar, deasupra sfintei mese, există un frumos baldachin sculptat în lemn de stejar de către Iovu L. Nicolae, sătean. În anul 1906 Gheorghe Grigore a donat bisericii și casa proprie, foarte bună, din cărămidă, împreună cu o curte mare, pentru locuința preotului – casă parohială. De-a-lungul vremii au fost făcute mai multe reparații și lucrări de întreținere la biserică, cele mai importante în anii 1940 (reparații), 1960 (electrificare), 1980 (consolidare capitală), 1997 (repictare), 2008 (tencuire exterioară).
Slujitori ai bisericii vechi vor fi fost mai mulți, dar nu există dovezi decât despre preotul sergent Dumitru Mihai, mort în Războiul de Independență (1877-1878); în locul său a rămas fiul său Pr. Sachelarie D. Anton (1875-1902). Urmează fiul acestuia, Pr. Petre A. Popescu (1902-1909), în timpul căruia a fost înălțată actuala biserică (1907-1908) și care, ulterior, a plecat la Biserica Olari din București.
Preotul Ion D. Petrescu, mare profesor de muzică, slujește aici doi ani (1909-1911) după care pleacă la Biserica Visarion din București și de aici la Biserica Ortodoxă Română din Paris.
Preotul Atanasie Popescu: 1911-1949.
Preotul Gheorghe Dragomir 1949-2007, preot paroh, apoi preot II.
Preotul Marian-Orlando Dobre, 2007-prezent, preot paroh.
Cântăreți ai bisericii au fost Constantin V. Lascăr, ucenic al lui P. Pasărea, Gheorghe M. Ene, Dumitru Gh. Ene, Mircea T. Miloș (în prezent preot II). Toți aceștia au fost cântăreți cu școală, foarte bine pregătiți.
C. Cimitirul
Cimitirul parohial este amplasat în prelungirea curții bisericii, delimitat de aceasta, în partea de Nord. Este amenajat cu alei și iluminat. Lângă biserică, în partea de Nord sunt înmormântați doi dintre slujitorii bisericii, iar în partea de Sud trei dintre ctitorii principali.
E. Profilul actual al parohiei
- numărul de credincioşi;
- activităţi pastoral-misionare, culturale, editoriale, filantropice, catehetice ş.a.
- datele de contact ale parohiei (adresa, hramul[rile], telefonul oficiului parohial [nu se indică numere personale de telefon fix sau mobil], site şi email oficiale). Hramul bisericii – Adormirea Maicii Domnului (15 August), se ține de peste 80 de ani neîntrerupt, cu pomenirea morților și masă comună în curtea bisericii prin participarea unui mare număr de credincioși.
Parohia Moara Săracă – Protopopia Ilfov-Nord
Comuna Moara Vlăsiei, Județul Ilfov.
Moara Vlăsiei (în trecut, Căciulați) este o comună în județul Ilfov, Muntenia, România. Cuprinde satele Căciulați și Moara Vlăsiei (reședință de comună).
Așezare
Comuna se află în nordul județului, pe malul drept al râului Cociovaliștea. Este traversată de autostrada București–Ploiești, pe care se construiește o ieșire care să o deservească. Ieșirea de pe autostradă va duce în șoseaua județeană DJ101, care traversează comuna, legând-o spre est de Grădiștea și mai departe în județul Ialomița de Fierbinți-Târg, Dridu și Jilavele (unde se termină în DN1D); și spre vest de Balotești (unde se intersectează cu DN1), Corbeanca și Buftea (unde se termină în DN1A). În estul comunei, în zona limitei cu comuna Grădiștea, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ101C, care duce către nord la Gruiu și Ciolpani (unde se termină în DN1).
Prin comuna Moara Vlăsiei trece calea ferată București–Urziceni, pe care este deservită de stațiile Căciulați și Moara Vlăsiei.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Moara Vlăsiei se ridică la 6.307 locuitori. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,02%). Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Căciulați, făcea parte din plasa Snagov a județului Ilfov și era formată din satele Căciulați, Canela, Moara Săracă (fostul nume al satului Moara Vlăsiei), Pășcani și Pârlita, având în total 2058 de locuitori și 490 de case. În comună funcționau două mori de apă, o mașină de treierat cu aburi, două școli mixte și cinci biserici.
În 1950, comuna Căciulați a devenit reședința raionului Căciulați din regiunea București, statut pe care l-a avut până în 1960, când raionul a fost desființat, și comuna a fost inclusă în raionul Răcari al aceleiași regiuni. În 1968, a devenit parte a nou-reînființatului județ Ilfov; cu această ocazie, satele Canela, Moara Săracă și Pășcani au fost comasate într-un singur sat, denumit Moara Vlăsiei, și devenit reședința comunei, care a și luat numele acestuia. O nouă reorganizare administrativă a zonei, în 1981, a dus la plasarea comunei în Sectorul Agricol Ilfov, subordonat municipiului București, sector devenit în 1998 județul Ilfov.
B. Istoricul bisericii parohiale
Actuala biserică a Parohiei Moara Săracă din comuna Moara Vlăsiei, județul Ilfov, a fost construită pe locul unei alte biserici, mai vechi. Aceasta, de mici dimensiuni, din cărămidă, de formă dreptunghiulară, ajunsese a se dărâma, fiind chiar un pericol pentru credincioși. Biserica este așezată pe un mic deal, pe malul de nord al apei Cociovaliștea, care curge paralel cu satul, spre Răsărit.
Biserica nouă a fost înălțată la îndemnul mitropolitului Ghenadie Petrescu, care în acea perioadă se retrăsese la Mânăstirea Căldărușani, ca stareț.
O întâmplare fericită a făcut ca un fiu al satului – Gheorghe Grigore – să dispună în acea perioadă de o mare sumă de bani. Îndemnat stăruitor de mitropolit precum și de alți doi prieteni – directorul școlii, Iancu Crețeanu și brigadierul silvic Niculae Boițeanu – acesta s-a hotărât în cele din urmă să doneze pentru construcția bisericii suma de 22 de mii lei, aproape jumătate din costul construcției.
Biserica este construită din cărămidă făcută de localnici din pământ luat de pe malul apei, cărămidă arsă foarte bine în cuptoare, pe loc, cu lemne din pădurea de pe deal, lemne date de brigadierul silvic Nicolae Boițeanu.
Transportul materialelor (cărămidă, nisip, var, lemne, cherestea ș.a.) precum și munca de salahor au fost efectuate fără plată de către locuitorii satului. Biserica a fost construită în antrepriză de arhitectul Ioan Manolescu din București. Sculptura catapetesmei și a mobilierului au fost executate de sculptorul Petre Georgescu din București. Pictura în stil bizantin, în ulei, a fost executată de pictorul Arthur Georgescu din Ploiești, pe care mitropolitul îl îndemnase: ”Să faceți niște sfinți cât mine de mari, să nu faceți păpuși!”
Sfințirea s-a făcut la 28 decembrie 1908 de un sobor de preoți în frunte cu fostul mitropolit Ghenadie Petrescu, paroh fiind preotul Petre Anton Popescu (1902-1909). Biserica este construită în formă de cruce, după indicațiile precise date de Mitropolitul Ghenadie Petrescu, care venea deseori pe teren, supraveghind personal lucrările. Are o suprafață de aprox. 170 mp, altarul fiind cu trei trepte mai sus decât naosul și pronaosul. În pereți sunt încastrate 13 ferestre mari. Are trei turle: două mici în față și una mare – Pantocratorul, deasupra naosului.
În interior există amvon pentru cor, iar în sfântul altar, deasupra sfintei mese, există un frumos baldachin sculptat în lemn de stejar de către Iovu L. Nicolae, sătean. În anul 1906 Gheorghe Grigore a donat bisericii și casa proprie, foarte bună, din cărămidă, împreună cu o curte mare, pentru locuința preotului – casă parohială. De-a-lungul vremii au fost făcute mai multe reparații și lucrări de întreținere la biserică, cele mai importante în anii 1940 (reparații), 1960 (electrificare), 1980 (consolidare capitală), 1997 (repictare), 2008 (tencuire exterioară).
Slujitori ai bisericii vechi vor fi fost mai mulți, dar nu există dovezi decât despre preotul sergent Dumitru Mihai, mort în Războiul de Independență (1877-1878); în locul său a rămas fiul său Pr. Sachelarie D. Anton (1875-1902). Urmează fiul acestuia, Pr. Petre A. Popescu (1902-1909), în timpul căruia a fost înălțată actuala biserică (1907-1908) și care, ulterior, a plecat la Biserica Olari din București.
Preotul Ion D. Petrescu, mare profesor de muzică, slujește aici doi ani (1909-1911) după care pleacă la Biserica Visarion din București și de aici la Biserica Ortodoxă Română din Paris.
Preotul Atanasie Popescu: 1911-1949.
Preotul Gheorghe Dragomir 1949-2007, preot paroh, apoi preot II.
Preotul Marian-Orlando Dobre, 2007-prezent, preot paroh.
Cântăreți ai bisericii au fost Constantin V. Lascăr, ucenic al lui P. Pasărea, Gheorghe M. Ene, Dumitru Gh. Ene, Mircea T. Miloș (în prezent preot II). Toți aceștia au fost cântăreți cu școală, foarte bine pregătiți.
C. Cimitirul
Cimitirul parohial este amplasat în prelungirea curții bisericii, delimitat de aceasta, în partea de Nord. Este amenajat cu alei și iluminat. Lângă biserică, în partea de Nord sunt înmormântați doi dintre slujitorii bisericii, iar în partea de Sud trei dintre ctitorii principali.
E. Profilul actual al parohiei
- numărul de credincioşi;
- activităţi pastoral-misionare, culturale, editoriale, filantropice, catehetice ş.a.
- datele de contact ale parohiei (adresa, hramul[rile], telefonul oficiului parohial [nu se indică numere personale de telefon fix sau mobil], site şi email oficiale). Hramul bisericii – Adormirea Maicii Domnului (15 August), se ține de peste 80 de ani neîntrerupt, cu pomenirea morților și masă comună în curtea bisericii prin participarea unui mare număr de credincioși.
