I. ARHIEPISCOPIA BUCUREȘTILOR
A. ISTORICUL COMUNITĂŢII PAROHIALE [TOPONIMIE, PREZENTAREA GENERALĂ A LOCALITĂŢII D.P.D.V GEOGRAFIC, ISTORICO-DEMOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL, ECONOMIC]. Parohia Izvorani este situată în satul Izvorani, comuna Ciolpani, în partea de Nord a județului Ilfov, pe malul sudic al lacului Snagov, având ca localităţi vecine, Comuna Ciolpani la vest, satul Ţigăneşti la nord, iar în partea de sud şi sud-est satul Ciofliceni, despărţit de Izvorani prin lacul Snagov. Înainte, satul, din care face parte parohia nu avea din punct de vedere bisericesc alcătuirea administrativ-teritorială din prezent, ci era un sat-filie, ce ţinea de Parohia Ciofliceni, situată pe latura sudică a lacului Snagov. Despre comunitatea din satul Izvorani nu se găsesc foarte multe amănunte însă locuitorii de aici spun că iniţial satul s-a format din migraţia unor lipoveni, gasind acest loc bogat în resurse în ceea ce priveşte flora şi fauna zonei, drept pentru care şi ocupaţiile principale ale locuitorilor acestei zone au fost întotdeauna agricultura, pescuitul şi creşterea animalelor. Satul este relativ îmbătrânit, iar pe raza parohiei sunt aproximativ 400 de oameni rezidenţi.
B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE [ISTORIA ZIDIRII EI]. Până în anul 1996, când s-a început construirea bisericii din Izvorani, satul făcea parte din punct de vedere administrativ de satul Ciofliceni. Începând cu anul 1996, prin bunăvoinţa domnului General Ion Theodor Popescu , s-au început lucrările pentru construcţia unei biserici în satul Izvorani, pentru ca enoriaşii satului să nu mai fie nevoiţi să traverseze lacul Sangov pentru a merge la slujbele liturgice. Lăcaşul de închinare din Izvorani a fost finalizat şi sfinţit pe data de 25.03.1997, primind hramul ,,Sfântul Ioan Botezătorul”. [ARHITECTURA. PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCŢII]. Biserica este contruită în stil maramureşan, în formă de navă, cu o singură turlă, ascuţită, biserica având o lungime de 13m și lățimea de 7 m. Este construită din lemn de stejar, fundaţie din ciment, dușumeaua din lemn de brad, pereţii interiori sunt îmbrăcaţi în lambriu de stejar, acoperiș de tablă zincată și tâmplărie de lemn de brad. Catapeteasma este realizată din lemn de stejar.
[PICTURA] Întrucât este vorba despre o biserică din lemn, cu pereţi interiori din lambriu de lemn, nu este posibilă realizarea unei picturi. Pereţii sunt împodobiţi cu icoane donate de credincioşi. [ANEXE] Casa parohială finalizată în anul 2000, este construită din BCA, cu stâlpi de beton, mansardată cu lemn de brad, acoperită cu țiglă, având o suprafața de aprox.180mp. În anul 2013 a suferit diverse îmbunătățiri si anume: izolarea pereților exteriori cu polistiren expandat de 10 cm, renovarea la interior și la exterior a întregii case parohiale. Trapeza bisericii construită în anul 2006, cu sprijinul ctitorului bisericii, Dl. General Ioan Popescu, este o construcție din lemn de brad cu o suprafață totală de aprox. 60mp, dotată cu mese, scaune, farfurii, tacâmuri. Bucătăria trapezei parohiale s-a construit în același an cu trapeza parohială, 2006, cu sprijinul D-lui Columbeanu Irinel, este o construcție tot de lemn de brad, pe două nivele, cu o suprafață de aprox. 50mp, dotată și utilată cu tot ce este nevoie. Deasupra bucătăriei, la etaj, pe aceeași suprafață, în anul 2014 s-a amenajat într-un spațiu comun Biblioteca Parohială și Cancelaria Parohială. Clopotnița și Capela mortuară, sunt prinse într-o singură construcție, începută și finalizată în anul 2014, cu sprijinul D-lui Vîrlan Florin. Construcția este făcută respectând ansamblul arhitectural inițial, din lemn, având o sprafață de aprox. 25mp.[OBIECTE VECHI DE CULT, MANUSCRISE ŞI CĂRŢI VECHI] Biserica nu deține obiecte de valoare, obiecte vechi de cult şi nici manuscrise sau carţi vechi.[ŞIRUL PREOŢILOR] Primul preot care a înființat parohia a fost Pr. Butufei Grigore-Vasile (1997-2011 dec.) iar următorul, Pr. Gabi Piciu din anul 2012 până în prezent.
CIMITIRUL. Cimitirul parohial a fost înființat odată cu parohia, în anul 1997, se află în aceeași curte biserica parohială, suprafața ințială fiind extinsă cu 1,826mp în anul 2000, suprafață ce a fost donată bisericii de către Dl. Stoiță Gheorghe. Nu sunt până în prezent înmormântate în acest cimitir personalități bisericești sau laice.
PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI. [ACTIVITATE CULTURALĂ, ACTIVITATE FILANTROPICĂ] Concomitent cu dezvoltarea administrativ-gospodărească și cea pastoral-misonară, nu au fost uitate nici cele culturale și social-filantropice. Referitor la activitatea culturală, în anul 2014 a luat ființă Biblioteca parohială, cărțile fiind provenite din diverse donații, amenajată în spațiul cancelariei parohiale și având un număr de peste 2000 de volume. Există, începând cu anul 2013, un program catehetic, creștin-educativ, adresat copiilor din parohie, ce se desfășoară în fiecare săptămână la biserică, sâmbăta între orele 10:00-12:00. Pe lângă catehezele săptămânale, este stimulată creativitatea copiilor abordând diferite teme de lucru-manual cu caracter bisericesc, pictură, jocuri, concursuri, dar și prin oraganizarea de acțiuni recreative (excursii) și acțiuni social-filantropice. În anul 2014 s-au amenajat biblioteca parohială și cancelaria parohială.
DATE DE CONTACT: Hram. „Sfântul Ioan Botezătorul”. Adresa. Str, Vintilă Brătianu, Nr. 7, Sat Izvorani, Com. Ciolpani, Jud. Ilfov, cod poștat 077051, Tel. 0213508425, e-mail: parohiaizvorani@yahoo.com , site: izvorani.protoieriailfovnord.ro.
BIBLIOGRAFIE:datele din prezenta monografie sunt adunate din istoricul parohiei realizat de Pr. Grigore-Vasile Butufei și completat de Pr. Gabi Piciu. Dat fiind faptul că istoria parohiei este una recentă, nu sunt materiale scrise până în prezent despre parohia Izvorani. Lahovari, George Ioan (1901). „Izvorani, sat în jud. Ilfov”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu, PROTOIERIA ILFOV NORD, Monografie album, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2012.