Parohia Buna Vestire – Corbeanca

Comuna Corbeanca se află la o distanţă de cca. 25 km de Bucureşti, pe drumul ce leagă şoseaua naţională Bucureşti-Ploieşti de oraşul Buftea, având patru sate: Petreşti, Corbeanca, Tamaş şi Ostrat în fiecare sat existând câte o biserică.
Biserica parohială Buna Vestire -Corbeanca, monument istoric, a fost constru­ită în a doua jumătate a secolului XVIII prin contribuţia Boierilor Paladeşti, în pisanie fiind amintiţi în special Ştefan Vornicul şi Nicolae.
Din lipsa resurselor materiale pentru în­treţinerea personalului bisericesc, de când se ştie această biserică a fost până în anul 2008 filială a Parohiei Săftica. În anul 2008 filiala Corbeanca a parohi­ei Săftica s-a transformat în parohie de sine stătătoare, preotul Burcea Cristian Mihai pri­mind aprobarea Centrului Eparhial pentru a rămâne paroh la parohia nou înfiinţată.
Sfântul. lăcaş este construit din cărămi­dă, în formă de navă, cu o turlă, având ziduri groase de un metru. Acoperişul este din cupru.
În timpul cutremurului din 1977 a suferit grave deteriorări la structura de rezistenţă, din anul 1978, începând sub conducerea preotului Oprea Marin o perioadă de reparaţii capitale ce au constat în adăugarea de centuri armate, subzidire, înlocuirea acoperişului, precum şi adăugarea unui pridvor.
Pictura este în tehnica fresco, nu se cu­nosc zugravii şi nici anul în care este realiza­tă. S-a păstrat cca. 70 % din suprafaţă, fiind restaurată şi completată cu pictură din nou între anii 1999 - 2002, de echipa pictorului prof. Nicolae Sava, prin contribuţia întrgii co­munităţi şi sub supravegherea preoului Burcea Cristian Mihai. Catapeteasma este din zid, pictată şi restaurată în frescă.
În ultimii ani, pe lângă restaurarea pictu­rii, biserica a fost dotată obiecte de cult, in­stalaţie de încălzire centrală, s-a înlocuit mobi­lierul şi s-a refăcut împrejmuirea, s-a înlocuit tabla de pe acoperiş cu tablă de cupru, pe la­tura de sud a curţii bisericii fiind construită o trapeză şi o clopotniţă.
În prezent parohia cuprinde 340 familii. În cadrul activitatilor parohiale dedicate comunitatii, se poate distinge organizarea periodica de excursii și pelerinaje la obiective de importanță cultural- bisericească din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor și alte eparhii din cadrul Patriarhiei României, la sărbători și hramuri. Nu sunt uitate activitățile pentru elevii din parohie - ateliere de pictură și de creație literară, cercuri tematice,discuții și activități social-filantropice cu elevii și tinerii parohiei, grupuri de colindători , proiectele și programele pentru tineret și educționale recomandate de Centrul eparhial- Hristos împărtășit copiilor, Alege scoala. Parohia depune eforturi pentru concretizarea mai multor proiecte social-filantropice în parohie- vizite la domiciliu, asistența și ajutorarea persoanelor aflate în situații dificile cu alimente, haine, medicamente, rechizite la început de an școlar.
DATE DE CONTACT PAROHIE
Hramul: Buna – Vestire
Adresa: Com. Corbeanca, Jud. Ilfov, cod 077065
Paroh: Pr. Brînzea Constantin
Suna acum
Locatie