Mănăstirea Țigănești așezată aproape de limita de Nord a Județului Ilfov, pe un podiș înconurat de apa Bălteni, la o înălțime de 104 m deasupra nivelului mării. Mănăstire de călugărițe, cu viață de sine.
Mărturii istorice ne arată că întreaga zonă era acoperită de păduri seculare, formând vestitul Codru al Vlăsiei. Așezarea Țigănești este menționată în documente mai vechi aflate în păstrare la Arhivele Statului din București.
Cea mai veche dată referitoare la Mănăstirea Țigănești este piatra de marmură care marchează locul unde a fost prestorul bisericii de lemn: prima biserică la 1752, această bisericuță a fost dăruită sătenilor din Comuna amaru lângă Mizil.
Începuturile așezării monastice de la Țigănești
Cel mai vechi document identificat până în prezent privitor la mănăstire, este un document de donație vâmzare – cumpărare din iulie 1780 a lui Matei Țigănescu și al verișoarei Paraschiva Căplescu, prin care se vindea moșia Țigănești, din districtul Ilfov, sfinției sale părintele Hrisant egumenul, aflat pe moșia sa de aici. Este vorba de un strămoș al lui Constantin Căplescu, care practic oferă loc de mănăstire unui egumen – ceea ce înseamnă că la acea dată exista deja o așezare monahală, locul fiind atunci propriu viețuiirii sihăstrești.
Pomelnicul mănăstirii începe cu Mihai Viteazul, Stanca Doamna, se crede că a existat aici o așezare monahală, încă de la începutul veacului al XVII-lea. În anul 1864 când Alexandru Ioan Cuza emitea o serie de legi și decrete ce vizau printre altele reorganizarea școlilor, a bibliotecilor, la Mănăstirea Țigănești va lua ființă o școală primară pentru copiii din sat, care va funcționa până în anul 1871, iar primul dascăl a fost Dometian Pisone.
În Războiul de Independență din aul 1877 s-au trimis de la Mănăstirea Țigănești un număr de 15 călugărițe în rândurile Crucii Roșii, care au servit la îngrijirea bolnavilor și a răniților, iar maicile rămase au confecționat haine pentru ostași și pansamente pentru răniți. Aceste acte de caritate se vor repeta și în timpul celui de al doilea război mondial, maicile servind pe front și ajutând cu donații. Imediat după al doilea război mondial la Țigănești s-a înființat un orfelinat pentru fetițele rămase fără părinți, acestea fiind îngrijite de maicile mănăstirii.
La 1 aprilie 1923 prin grija Patriarhului Miron Cristea va lua ființă un atelier – în locul fostei bolnițe dotat cu 12 războaie, 6 mari și 6 mici, pentru lucrat covoare persane și chilimuri. Atelierul va deveni o adevărată școală a artei țesutului, tradiționalelor scoarțe cu motive populare oltenești și tehnica de lucru a covoarelor persane.
Din 1948 prin grija și osteneala Patriarhului Iustinian atelierele de la Mănăstirea Țigănești trec în Administrația Patriarhală, vechile războaie vor fi înlocuite cu altele noi mecanice și se înființează secția de broderie artistică eclezială ce va realiza veșminte preoțești, țesături și broderii liturgice.
După anul 1970, prin lucrările care se executau cu multă măiestrie de călugărițele de la Mănăstirea Țigănești s-a împodobit cu broderie Sala Maură a Muzeului Peleș.
Pe lângă slujbele de zi și noapte, maicile lucrează în atelierele de țesut și brodat, se îngrijesc de buna gospodărire și curățenie a locului, pentru primirea pelerinilor și a delegațiilor străine, pentru alinare și cuvânt de folos celor care doresc rugăciune, pentru a trece cu ușurință peste încercările vieții.
Din anul 2004 Mănăstirea Țigănești este atestată ca monument istoric, aprobată prin Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2314 / 8 iulie 2004. Din acest monument fac parte: biserica mare, biserica cimitirului, muzeul, arhondăria, trapeza și tot ansamblul de locuințe al călugărițelor. Muzeul Mănăstirii Țigănești
Clădirea ce adăpostește Colecția de Artă Bisericească de la Mănăstirea Țigănești a fost construită în anul 1840. În preajma celui de al doilea război mondial, a funcționat aici o „Școală de surori de caritate” cu eleve recrutate din mănăstire, apoi a fost un „orfelinat de fete” până în anul 1947.
Această clădire va fi amenajată în anul 1967, dotată cu cele trebuincioase unui muzeu. Colecția oferă pelerinilor și vizitatorilor săi o diversitate de exponate: manuscrise vechi, tipărituri, broderii, țesături de folosință liturgică, icoane de lemn și pe sticlă, obiecte de cult din metal prețios, obiecte din lemn sculptat, etc.
Se găsesc aici câteva exponate de reală valoare artistică și documentară, un manuscris ce datează din anul 1691 – aparținând vremii lui Constantin Brâncoveanu cuprinde predicile Sfântului Ioan Gură de Aur; un exemplar din Evanghelierul ce s-a tipărit la București în anul 1693, cu cheltuiala aceluiaș voievod, în renumita tiparniță a Mitropoliei, sub directa grijă a Mitropolitului cărturar Antim Ivireanu. Coperțile Evanghelierului sunt îmbrăcate în catifea și au aplicații din argint aurit, lucrate într-un atelier din Țara Românească.
Un alt manuscri ce datează din anul 1779 cuprinde „Predici învățătoare” traduse din lb greacă de ieromonahul Ilarion Dascălu; o Evanghelie tipărită la Buda în anul 1812 poartă semnătura Mitropolitului Ștefan Stratimirovici de la Carloviț și este îmbrăcată în catifea roșie cu aplice metalice din argint lucrate în anul 1856 – 1857, în atelierul arginaturlui rus Kovalski Andrei Antonovici. Ghervasie monahul va scrie în anul 1887 Slujba Sfântului Dimitrie. Una din săli găzduiește fragmente dintr-o catapeteasmă ce datează din a doua jumătate a secolului al XXIII –lea, ea se înscrie în buna factură a stilului brâncovenesc. Motive vegetale tradiționale (vreji, frunze, flori) sculptate cu meșteșug, sunt acoperite cu flori de aur ce se detașează pe fondul albastru. Alături de această catapeteasmă se află expus și un fragment din friza proorocilor, precum și cele două uși diaconești ale iconostasului și șase Icoane Praznicale.
Toate aceste exponate fac dovada că biserica Mănăstirii Țigănești se constiuie, încă de la începutul existenței sale, ca un valoros ansamblu de artă bisericească din această parte a Munteniei, iar muzeului îi revine o serie de atribuții în ceea ce privește ocrotirea patrimoniului deținut, studierea acestuia și punerea în valoare prin mijloace specifice și educarea publicului în formarea gustului, cunoașterii și respectarea valorilor naționale și universale.
Mărturii istorice ne arată că întreaga zonă era acoperită de păduri seculare, formând vestitul Codru al Vlăsiei. Așezarea Țigănești este menționată în documente mai vechi aflate în păstrare la Arhivele Statului din București.
Cea mai veche dată referitoare la Mănăstirea Țigănești este piatra de marmură care marchează locul unde a fost prestorul bisericii de lemn: prima biserică la 1752, această bisericuță a fost dăruită sătenilor din Comuna amaru lângă Mizil.
Începuturile așezării monastice de la Țigănești
Cel mai vechi document identificat până în prezent privitor la mănăstire, este un document de donație vâmzare – cumpărare din iulie 1780 a lui Matei Țigănescu și al verișoarei Paraschiva Căplescu, prin care se vindea moșia Țigănești, din districtul Ilfov, sfinției sale părintele Hrisant egumenul, aflat pe moșia sa de aici. Este vorba de un strămoș al lui Constantin Căplescu, care practic oferă loc de mănăstire unui egumen – ceea ce înseamnă că la acea dată exista deja o așezare monahală, locul fiind atunci propriu viețuiirii sihăstrești.
Pomelnicul mănăstirii începe cu Mihai Viteazul, Stanca Doamna, se crede că a existat aici o așezare monahală, încă de la începutul veacului al XVII-lea. În anul 1864 când Alexandru Ioan Cuza emitea o serie de legi și decrete ce vizau printre altele reorganizarea școlilor, a bibliotecilor, la Mănăstirea Țigănești va lua ființă o școală primară pentru copiii din sat, care va funcționa până în anul 1871, iar primul dascăl a fost Dometian Pisone.
În Războiul de Independență din aul 1877 s-au trimis de la Mănăstirea Țigănești un număr de 15 călugărițe în rândurile Crucii Roșii, care au servit la îngrijirea bolnavilor și a răniților, iar maicile rămase au confecționat haine pentru ostași și pansamente pentru răniți. Aceste acte de caritate se vor repeta și în timpul celui de al doilea război mondial, maicile servind pe front și ajutând cu donații. Imediat după al doilea război mondial la Țigănești s-a înființat un orfelinat pentru fetițele rămase fără părinți, acestea fiind îngrijite de maicile mănăstirii.
La 1 aprilie 1923 prin grija Patriarhului Miron Cristea va lua ființă un atelier – în locul fostei bolnițe dotat cu 12 războaie, 6 mari și 6 mici, pentru lucrat covoare persane și chilimuri. Atelierul va deveni o adevărată școală a artei țesutului, tradiționalelor scoarțe cu motive populare oltenești și tehnica de lucru a covoarelor persane.
Din 1948 prin grija și osteneala Patriarhului Iustinian atelierele de la Mănăstirea Țigănești trec în Administrația Patriarhală, vechile războaie vor fi înlocuite cu altele noi mecanice și se înființează secția de broderie artistică eclezială ce va realiza veșminte preoțești, țesături și broderii liturgice.
După anul 1970, prin lucrările care se executau cu multă măiestrie de călugărițele de la Mănăstirea Țigănești s-a împodobit cu broderie Sala Maură a Muzeului Peleș.
Pe lângă slujbele de zi și noapte, maicile lucrează în atelierele de țesut și brodat, se îngrijesc de buna gospodărire și curățenie a locului, pentru primirea pelerinilor și a delegațiilor străine, pentru alinare și cuvânt de folos celor care doresc rugăciune, pentru a trece cu ușurință peste încercările vieții.
Din anul 2004 Mănăstirea Țigănești este atestată ca monument istoric, aprobată prin Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2314 / 8 iulie 2004. Din acest monument fac parte: biserica mare, biserica cimitirului, muzeul, arhondăria, trapeza și tot ansamblul de locuințe al călugărițelor. Muzeul Mănăstirii Țigănești
Clădirea ce adăpostește Colecția de Artă Bisericească de la Mănăstirea Țigănești a fost construită în anul 1840. În preajma celui de al doilea război mondial, a funcționat aici o „Școală de surori de caritate” cu eleve recrutate din mănăstire, apoi a fost un „orfelinat de fete” până în anul 1947.
Această clădire va fi amenajată în anul 1967, dotată cu cele trebuincioase unui muzeu. Colecția oferă pelerinilor și vizitatorilor săi o diversitate de exponate: manuscrise vechi, tipărituri, broderii, țesături de folosință liturgică, icoane de lemn și pe sticlă, obiecte de cult din metal prețios, obiecte din lemn sculptat, etc.
Se găsesc aici câteva exponate de reală valoare artistică și documentară, un manuscris ce datează din anul 1691 – aparținând vremii lui Constantin Brâncoveanu cuprinde predicile Sfântului Ioan Gură de Aur; un exemplar din Evanghelierul ce s-a tipărit la București în anul 1693, cu cheltuiala aceluiaș voievod, în renumita tiparniță a Mitropoliei, sub directa grijă a Mitropolitului cărturar Antim Ivireanu. Coperțile Evanghelierului sunt îmbrăcate în catifea și au aplicații din argint aurit, lucrate într-un atelier din Țara Românească.
Un alt manuscri ce datează din anul 1779 cuprinde „Predici învățătoare” traduse din lb greacă de ieromonahul Ilarion Dascălu; o Evanghelie tipărită la Buda în anul 1812 poartă semnătura Mitropolitului Ștefan Stratimirovici de la Carloviț și este îmbrăcată în catifea roșie cu aplice metalice din argint lucrate în anul 1856 – 1857, în atelierul arginaturlui rus Kovalski Andrei Antonovici. Ghervasie monahul va scrie în anul 1887 Slujba Sfântului Dimitrie. Una din săli găzduiește fragmente dintr-o catapeteasmă ce datează din a doua jumătate a secolului al XXIII –lea, ea se înscrie în buna factură a stilului brâncovenesc. Motive vegetale tradiționale (vreji, frunze, flori) sculptate cu meșteșug, sunt acoperite cu flori de aur ce se detașează pe fondul albastru. Alături de această catapeteasmă se află expus și un fragment din friza proorocilor, precum și cele două uși diaconești ale iconostasului și șase Icoane Praznicale.
Toate aceste exponate fac dovada că biserica Mănăstirii Țigănești se constiuie, încă de la începutul existenței sale, ca un valoros ansamblu de artă bisericească din această parte a Munteniei, iar muzeului îi revine o serie de atribuții în ceea ce privește ocrotirea patrimoniului deținut, studierea acestuia și punerea în valoare prin mijloace specifice și educarea publicului în formarea gustului, cunoașterii și respectarea valorilor naționale și universale.
