Suspendată parcă între cer şi pământ asemenea unui castel din basme, Sfânta şi Marea Lavră a Căldăruşanilor este aşezată in mijlocul unei peninsulei ce îndrăzneţ se avântă în apele lacului Căldăruşani şi înconjurată de renumitul codru al Vlăsiei. Numele îi vine de la configuraţia terenului ce seamănă cu o căldăruşă el fiind menţionat într-un Hrisov din 4 decembrie 1593 emis de cancelaria lui Mihai Viteazul.
Domnitorul Matei Basarab împreună cu soţia sa Elina hotărăsc în anul 1638 construirea aici a unei mănăstiri fortificate cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie complexul monastic stârnind admiraţia lui Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei care în anul 1653 face însemnarea: „ Este vestită în această ţară, fiind una din mănăstirile cele mai mari… de o nespusă frumuseţe, cu chilii şi încăperi de o măreţie domnească”. Din vremea ctitorului, incinta mănăstirii mai păstrează: zidul de cetate, parterul astăzi recompartimentat , turnul clopotniţei, beciurile de pe latura de apus şi biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” „sinteză unică în peisajul arhitectural bisericesc al epocii care nu va fi reluată ulterior de nici un monument ” ea înrudindu-se arhitectural cu bisericile mănăstirii Dealu şi Curtea de Argeş. Biserica este pictată în tehnica fresco în 1638 şi 1775şi restaurată de Dimitrie Belizarie impresionând registrul iconografic amplu.
În 1775 domnitorul Alexandru Ipsilanti(1774-1782) şi Mitropolitul Filaret al II-lea adaugă un etaj peste chiliile parterului şi supraînalţă turnul – clopotniţă, iar între 1905-1911 Mitropolitul Ghenadie Petrescu iniţiază ample lucrări de refacere a cetăţi, a bisericii mari şi a celor două paraclise : a Sf. Varvara şi al Sf. Ioan Evanghelistulest. Grav avariat de cutremurul din 1940 şi devastatorul incendiu din noaptea 8-9 decembrie 1945, aşezământul este restaurat în plină perioadă stalinistă de patriarhul Justinian Marina între 1950-1958 „ca să se ferească sfântul locaş de pustiire”. În timpul stăreţiei Sf. Cuv. Gheorghe şi a Sf. Ier. Grigorie Dascălul mănăstirea se impune în istoria eclesiastică ca un centru al renaşterii duhovniceşti şi artistice din Muntenia secolului al XIX-lea monahii de aici au teologhisit în culori zugrăvind frumoase icoane, au lăudat pe Dumnezeu în melodioase alcătuiri muzicale bizantine, au dat viaţă lemnului în adevărate broderii artistice, iar alţii cu pana plină de har au caligrafiat şi ornat artistic multe dintre scrierile Sfinţilor Părinţi, alese rodiri ale rugăciunii lui Iisus practicate aici. .
Mărturie despre viaţa artistică din Căldăruşani dau şi cele trei mari muzee ale mănăstirii ce se constituie în cel mai bogat ansamblu muzeal mănăstiresc din Arhiepiscopia Bucureştilor, anual vizitat de mulţi turişti străini şi români: Colecţia de cărţi, veşminte şi icoane din fosta trapeză, Tezaurul organizat în sala Filaret şi Pinacoteca din casa mitropolitului Ghenadie Petrescu, mare iubitor şi colecţionar de artă. Nume ca Evghenie Lazăr, Nicolae Teodorescu, Nicolae Grigorescu în pictură, Macarie Arhimandritul, protos. Chiril Arvinte, arhim. Silvan Nistor, arhim. Martinian Stoienescu episcopul Athanasie Dincă în muzică, Ghervasie, Acachie, Nicodim Greceanu, Rafail în caligrafie, sunt nume pline de rezonaţă ale celor care au creat aici. La toate acestea se adaugă şi activitatea lui Macarie Protopsaltul care tipăreşte aici monumentala colecţie în 12 volume ale Vieţilor Sfinţilor, iar în 1833 Oglinda omului celui din lăuntru. Biserica mare tezaurizează icoana Maicii Domnului Făcătoarea de Minuni, de o unică expresivitate artistică şi frumuseţe, precum şi moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul Mitropolitul Ţării Româneşti ce se prăznuieşte pe 22 iunie în fiecare an . Astăzi obştea monahală numără aproape 60 de vieţuitori ce se ostenesc sub ascultarea P.Cuv.Arhim. Lavrentie Gâţă, fiind o perioadă de recuperare a vechilor proprietăţi şi de reaşezare a vieţii monahale pe făgaşul tradiţiei autentice. Prin tot ce este Lavra Căldăruşanilor dă cu prisosinţă mărturie „alături de alte aşezăminte ale trecutului, despre măreţia, demnitatea, esenţa geniului şi simţirii române”
Domnitorul Matei Basarab împreună cu soţia sa Elina hotărăsc în anul 1638 construirea aici a unei mănăstiri fortificate cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie complexul monastic stârnind admiraţia lui Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei care în anul 1653 face însemnarea: „ Este vestită în această ţară, fiind una din mănăstirile cele mai mari… de o nespusă frumuseţe, cu chilii şi încăperi de o măreţie domnească”. Din vremea ctitorului, incinta mănăstirii mai păstrează: zidul de cetate, parterul astăzi recompartimentat , turnul clopotniţei, beciurile de pe latura de apus şi biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” „sinteză unică în peisajul arhitectural bisericesc al epocii care nu va fi reluată ulterior de nici un monument ” ea înrudindu-se arhitectural cu bisericile mănăstirii Dealu şi Curtea de Argeş. Biserica este pictată în tehnica fresco în 1638 şi 1775şi restaurată de Dimitrie Belizarie impresionând registrul iconografic amplu.
În 1775 domnitorul Alexandru Ipsilanti(1774-1782) şi Mitropolitul Filaret al II-lea adaugă un etaj peste chiliile parterului şi supraînalţă turnul – clopotniţă, iar între 1905-1911 Mitropolitul Ghenadie Petrescu iniţiază ample lucrări de refacere a cetăţi, a bisericii mari şi a celor două paraclise : a Sf. Varvara şi al Sf. Ioan Evanghelistulest. Grav avariat de cutremurul din 1940 şi devastatorul incendiu din noaptea 8-9 decembrie 1945, aşezământul este restaurat în plină perioadă stalinistă de patriarhul Justinian Marina între 1950-1958 „ca să se ferească sfântul locaş de pustiire”. În timpul stăreţiei Sf. Cuv. Gheorghe şi a Sf. Ier. Grigorie Dascălul mănăstirea se impune în istoria eclesiastică ca un centru al renaşterii duhovniceşti şi artistice din Muntenia secolului al XIX-lea monahii de aici au teologhisit în culori zugrăvind frumoase icoane, au lăudat pe Dumnezeu în melodioase alcătuiri muzicale bizantine, au dat viaţă lemnului în adevărate broderii artistice, iar alţii cu pana plină de har au caligrafiat şi ornat artistic multe dintre scrierile Sfinţilor Părinţi, alese rodiri ale rugăciunii lui Iisus practicate aici. .
Mărturie despre viaţa artistică din Căldăruşani dau şi cele trei mari muzee ale mănăstirii ce se constituie în cel mai bogat ansamblu muzeal mănăstiresc din Arhiepiscopia Bucureştilor, anual vizitat de mulţi turişti străini şi români: Colecţia de cărţi, veşminte şi icoane din fosta trapeză, Tezaurul organizat în sala Filaret şi Pinacoteca din casa mitropolitului Ghenadie Petrescu, mare iubitor şi colecţionar de artă. Nume ca Evghenie Lazăr, Nicolae Teodorescu, Nicolae Grigorescu în pictură, Macarie Arhimandritul, protos. Chiril Arvinte, arhim. Silvan Nistor, arhim. Martinian Stoienescu episcopul Athanasie Dincă în muzică, Ghervasie, Acachie, Nicodim Greceanu, Rafail în caligrafie, sunt nume pline de rezonaţă ale celor care au creat aici. La toate acestea se adaugă şi activitatea lui Macarie Protopsaltul care tipăreşte aici monumentala colecţie în 12 volume ale Vieţilor Sfinţilor, iar în 1833 Oglinda omului celui din lăuntru. Biserica mare tezaurizează icoana Maicii Domnului Făcătoarea de Minuni, de o unică expresivitate artistică şi frumuseţe, precum şi moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul Mitropolitul Ţării Româneşti ce se prăznuieşte pe 22 iunie în fiecare an . Astăzi obştea monahală numără aproape 60 de vieţuitori ce se ostenesc sub ascultarea P.Cuv.Arhim. Lavrentie Gâţă, fiind o perioadă de recuperare a vechilor proprietăţi şi de reaşezare a vieţii monahale pe făgaşul tradiţiei autentice. Prin tot ce este Lavra Căldăruşanilor dă cu prisosinţă mărturie „alături de alte aşezăminte ale trecutului, despre măreţia, demnitatea, esenţa geniului şi simţirii române”
